Intr-o zi de februarie

In ultima vreme nu mai simt nimic. Personaje intra si pleaca din viata mea de parca ar fii cu film pe care il privesc atenta. Petrec majoritatea timpului dormind si pot spune ca ma distrez mai mult cand visez, nu stiu insa ce dar stiu ca a fost ceva frumos. Astazi vroiam putin timp cu mine , ca o egoista maniaca ce sunt. Ma vroiam doar pentru mine , vroiam sa vorbesc cu mine , sa ma plimb prin bucuresti si sa imi placa ce vad . Am plecat cu mari iluzii, m-am aranjat si am sperat ca poate asa voi atrage atentia si ca in sfarsit corpul meu vested isi va aprinde culorile. Dar nu. Ma priveam in autobuz , eram ca ei , ca oamenii obisnuiti , le impartaseam tristetea. Ma priveam in geam , nimic special , o pereche de ochi mari fara o definire clara a culorii , un chip expresiv prin faptul ca era inexpresiv , cred ca nici eu nu m-as fi observat daca nu as fi stiut ca sunt eu. Eram toti niste bolnavi , le auzeam ganduri umplute de tristete, erau impacati cu sine, nu mai erau furiosi . Am incercat sa dau de privirea unui adolescent ca mine sa imi ridice colturile gurii , sa mi le lege de obraji. Mi-am ridicat privirea apoasa catre el , avea ochii negri , mi-a zambit politicos si apoi m-a pus sa aleg ce vreau sa fac din mine, liber arbitru. Stii ce am facut? Mi-au cazut ochii in pamant de tristete si mi-am luat la revedere. Mi-a zambit pentru ultima oara ca si cum m-ar fii putut iubi in alta viata.
M-am asezat pe scaun si ca un viciu sublim, dragul meu vis m-a imbratisat ca si cum m-ar fii consolat pentru pierderea avuta. Iubitul vis , misteriosul vis pe care il ador si nu il cunosc… M-a trezit gandul ca dorm de prea mult timp. Eram exact la statie unde trebuia sa cobor. Am Umblat cu frigul in oase de parca purtam cea mai mare corvoada a vietii. De acolo nu imi aduc aminte decat drumul ingrozitor de gri , am trecut pe langa cladiri ce acum catva timp pareau a fi fost frumoase, aratau precum niste femei cochete cu rochii extravagante . Anii insa au venit peste saracele “ femei “ si machiajul lor de carbune s-a prefacut in praf , s-a intins pe fata femeilor incat a ajuns o crusta de ciment ce ascundea adevarata frumusete . Era un mormant adus la suprafata , prea frumos sa fie inghitit de pamant, subtira fasie ce de desparte de iad . Restul e de prisos. M-am intors in aceiasi monotonie .

Ps: astazi 18 febr , miercuri , m-am gandit la cata durere mi-ai adus.