Cui ii este dor de vara? Mie. Nu suport frunzele astea scorojite si pline de culori indecise. Si cum o imagine nu vine niciodata fara o melodie de fundal adecvata urasc si zgomotul de crochete calcate in picioare. Materie moarta , aspect funeral , au venit si au plecat in pamant.Perioada de tranzitie ... cata arta poetica in niste lucruri atat de indecise ..

De ce?

Coboara muza ce ai urcat fortat sus. Dezleaga-ti atele grele ca niste vene vii ce pulseaza sangele alert pe langa tine.Nu ai nevoie de asta.Dezleaga-te…caci prin acele vene nu mai curge de mult sangele meu. Nu stiu daca voi mai trai in acest rai industrial , de duzina unde imi construiesc norii cu o bagheta mizera si jalnica, iese fun imbacsit si ars, va pasa?Nu vreau sa port lanturi de picioare ..sa ma lege de acest criptic oras .. De ce zic asta?Fiindca stau pe o lumea care nu e a mea , simt ca sunt un parazit mic care se bucura de ea, o consuma si o lasa uscata si o soarbe pana la pierire…dupa ce m-am saturat de ea ….construiesc altceva .Si DA ma ajut de surrogate am nevoie de ele ,ambalez totul ca intr-o fabrica ,intr-un staniol ireal si o dau la prêt de chilipir , noul produs este Fericire. Cumparati acum…

Meine....

Totul se deruleaza . Seara devine inceputul zilei si invers. Imi amintesc dupa amiaza ,…..ras nervos …necunoscuti……minge de bascket … amestecatura de sentimente imi amintesc oftatul meu deasupra cartilor de tarot…incertitudine, tristete in ambalaj, superficialitate fortata. Dar cel mai important lucru facut astazi a fost asezarea mea in iarba impreuna cu prietenii mei, mes amis , meine freunde, si gigantul TV de deasupra noastra, ca un permanent producator de emisiune , cerul producea emisiuni cu nori pe banda , se deghizau in animale, se impleteau pufoase….. Brusc caut si nu gasesc ceva mai important de atat ….hey ai 17 zambeste.

~~~~~~~~~~~~~~ "Sa auzi parfumul culorilor"~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Frederic Beigbeder~~~~~~~~

Drag ochi infipt in mii de ate molatice...te rog nu plange. De ce iti cauti disperat privirea goala in oglinda? Cu atat te multumesti? Pe sira roz si piersicoasa alearga lichidul transparent al tristetii.Clipeste haotica fara lumina si esti sufocat.Dar gata s-a pierdut cu totul, pleoapa a atins ochiul si 2 buze i-au cusut cu vorbe dulci genele de ace

O mica amintire...

Ploua…….. si ploua esarfa gri cu un aspect umed ne inveleste pe toti…si imi aminteste de iarna ……imi aminteste de o zi perfecta. Era o zi ca oricare alta. Era aceiasi zi pe care o traiam in fiecare zi. O zi in care eram tot eu. Eu cu capu lasat si scufundat in gluga , aceiasi eu care isi ridica priverea ca sa se uite la reflexia ei de fiecare data cand trecea prin fatza bancii. Mergeam exact pe unde mergeam de obicei , pe acelasi pas , intre aceleasi 2 masini parcate. Singurul luru care era schimbat era faptu ca eram acoperita de un strat de fulgi . I-am ignorat , stateau atat de comozi incat mi-au inghetat hainele . Dar cumva m-am simtit completa , chiar daca in fiecare moment ma simt ciudat pentru ca nu ii vad decat pe ceilalti si nu si pe mine , faptu ca imi vad doar mainile picioarele parul care imi aluneca pe obraji si daca ma chinui reusesc sa imi vad si nasul.M-am simtit completa pentru ca desi nu stiam ce e cu mine cine sunt am simtit ca vreau sa raman aici , prin viata si sa ma bucur de lucrurile care nu pot fii descries prin cuvinte ci doar prin priviri , prin caldura unei maini , obrazu rece si roz al celui care te tine de mana.Pentru mine la ora 6 43 si 20 de secunde orasul nu mai era galagie. Atunci a fost prima oara cand am incercat sa aud muzica tacuta a linistii. Tot albul ala a devenit liniste. Nu ma deranja daca sosonii mei erau imbracati intr-un strat de entitate pufoasa , ma simteam protejataa.

Furie...

Furie? Furie? Parul se pune piedica , nu vrea sa distrug , stie ca mereu fac asta. Mainile se incovoiesc , prind forma unui polonic asteapta sa apuce ceva pe care sa il mototoleasca . Am dat de ceva tare … cu atat mai bine, o sa ma doara, va fii ca un concert acompaniat de ochii care isi plang odata cu mainile cantecul noduros de furie din filarmonica umana . Nu se termina aici, abia a inceput, spiritul meu nu vrea sa mai ramana aici , vrea sa pluteasca si alerga nebun prin corpul aschilabic, el incearca sa se controleze dar unele gesturi rabufnesc . Incepe dansul haotic al dementei peste care sunt proprietara.Starea obosita a fizicului meu ma leagana in melodii sticloase , electrice si imi doresc sa imi infig mainiile in pereti sa simt racoarea cimentata drept. Euforia? Nu e doar apogeul existentei mele care se sparge in mii de energii negativo-pozitive. Imi intind palmele? Da. Respir mirosul de var racoros si nisipos. Cand a fugit timpul pe geam? Cand am ramas in pat singura ? cand s-a facut frig? Cand am inchis ochii?